Procurorii, interzis să dea date în timpul urmăririi penale

Procurorii, interzis să dea date în timpul urmăririi penale
Publicat: 07/06/2018, 13:04
Actualizat: 25/03/2019, 20:04

„În cursul urmăririi penale și judecării cauzei, sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice, precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri și nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate, ca și cum acestea ar fi fost condamnate,” se arată în amendamentul propus de PSD și UDMR.

De asemenea, un alt amendament adoptat prevede că, dacă autoritățile publice au comunicat informații privind începerea urmăririi penale, acestea trebuie să furnizeze informații și cu privire la încetarea sau renunțarea procedurii de urmărire penală.

„Dacă organele judiciare au comunicat public date și informații privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea au obligația să publice, în aceleași condiții, și soluțiile de clasare, renunțare la urmărire penală sau încetare a rocesului penal, după caz, iar soluțiile de achitare de către instanța de judecată”, potrivit Art 4, al.7.

Amendamentele au fost depuse la proiectul de modificare a Codului de procedură penală. Senatul este primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Politico: Cum a încercat Putin să pună stăpânire pe agențiile de spionaj ale Austriei. Următoarea...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
ORDINUL a fost dat deja în Europa. Regulile care vor fi OBLIGATORII și în România
Vacanță în Grecia. Reguli noi pentru șoferii români
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
De ce vrea NASA să folosească Soarele ca pe un telescop uriaș?
×